Fotograf nunti

  Fotograf nunti Mihai Solovastru: Nici bine nu am revenit in Bucuresti dupa evenimentul din Paris, ca am plecat intr-o alta locatie superba. De aceasta data pentru un eveniment care a avut loc in tara, la munte mai exact, in Piatra Craiului.

fotograf nunti

   Am fost fotograf la nunta lui Arpi si a Iulianei. Doi tineri indragostiti, plini de voie buna si foarte pasionati de munte. I-am cunoscut prin recomandarea facuta de catre doi prieteni comuni, Catalina & Ovidiu. Urmau sa se casatoreasca si aveau nevoie de un fotograf. Coincidenta sau nu, prima oara ne-am intalnit pur intamplator, chiar pe crestele din Piatra Craiului.  Inainte de eveniment, ne-am reintalnit la o bere pentru a pune tara la cale. Cand am aflat ca intreaga nunta va avea o tema aparte si ca va avea loc la munte, nu am putut decat sa ma bucur. Cununia religioasa a avut loc in Zarnesti, iar petrecerea la cabana Dianthus din Plaiul Foii.

   Totul a avut ca tema „MUNTELE”. Pantofii au fost inlocuiti cu bocancii. Clasica urare de pe tort „Casa de piatra” a fost inlocuita cu urarea „Cabana de lemn”. Numerele meselor au fost inlocuite cu denumirile varfurilor de munte si altitudinile acestora … Totul a fost foarte bine pus la punct, pana la cel mai mic detaliu.

   Petrecerea a decurs intr-un mod senzational. S-a dansat destul de mult, atat de mult incat ma si mir cum de nu a cazut terasa cabanei cu noi :)). Prietenii lui Arpi & Iuli s-au dovedit a fi niste oameni minunati care stiu sa se distreze. La categoria momente comice pot incadra rapirea lui Arpi de catre prieteni si salvarea acestuia de catre Iuli. Arpi fost legat fedeles cu funia si agatat cu capul in jos de un copac. Noroc cu Iuli, care a venit inarmata cu o bucata sanatoasa de lemn pentru a le cere socoteala rapitorilor si pentru a-l recupera pe Arpi. Concluzia?

  Au fost doua zile de poveste, cu multa voie buna si distractie cat cuprinde. Va multumesc!

Cabana de lemn, dragilor!